Razvan Dragoi

Imponderabil Erau primele zile ale verii și parcul era încă destul de gol. Acolo există un loc în care nu pătrunde ceea ce se numește în mod normal realitate, adică aia despre care se vorbește la știri sau despre care s-ar putea bârfi. Nu este o știri zborul unui bondar și e greu să bârfești o petală de trandafir prinsă într-o plasă de păianjen. Un gând: parcul e locul în care nimic nu e bătut în cuie. Nici măcar băncile. Nici măcar durerile de șale ale bătrânilor sau zâmbetele copiilor. Parcul, de fapt, este un emulator imperfect al unor păduri. Acum câteva secole, pe aici era pădure și, când vezi câte o groapă în asfalt, îți dai seama ce câmp ascundem, de fapt. Nu spun că e rău, nu sunt vreun antiprogresist care plânge după scorburi și peșteri.  În mijlocul acestui mic loc liniștit era ea. Întotdeauna există o ea. Arhetipală. Adică, pe scurt, coborâse acolo de undeva de prin imaginația mea. La drept vorbind, femeile arhetipale nu-s neapărat prințese, actrițe, modele sau cântărețe...

Improbabila reintoarcere Eu sunt facut din indoiala ca niciodata, tu esti facuta din certitudinea ca oricand, existi in absolut, arunci umbre in relativ, esti contemporana cu miracolul, ai scanteia infinitului in vene si capilare esti facuta din focul la care mintile savantilor au incalzit big-bang-ul. Tu esti unsa cu mir divin, al carui parfum atrage zei si zeite de peste tot, respiratia ta este tamaia unei sacralitati pe care prezentul a uitat-o. Tu esti intoarcerea la simplitatea inceputurilor, esti regenerarea fiintei din ea insasi, de dinainte sa i se spuna phoenix, de dinainte sa existe insasi cuvantul, care era la inceput si prindea sa zideasca. Tu esti epifania, intalnirea cu divinitatea si ai in tine toate valentele si puterile lui Unu in afara de aceea de a crea. Tu esti prezenta lui pretudindeni esti un acum dilatat la nesfarsit si nici macar sufletele nu te pot cunoaste, mintile nu te pot intui, inimile te pot canta, dar nu si iubi destul, tu es...

X-mas time! Nikon D610 cu 50mm 1.4G

Floare de iris. Olympus EPL3 cu obiectivul de 45mm f1.8

Olympus EPL3, cu un obiectiv de 45mm 1.8.Fotografie din pura placere personala.

Timpul e -in general vorbind- o afacere proasta. Se termina repede, iti scapa prin gaurile buzunarelor, se umple de praf si incep sa cada amintirile din el....E ca un cufar vechi, in care pui ceva si uiti de el, apoi redescoperi cu placere nimicurile din vechea lada. Printre casa si spitale, in momentul cand timpul mai gaseste ceva rabdare pentru mine, fac fotografii. Cioburi de prezent. Tresariri de orgoliu ale realitatii. Nimicuri intr-o lada de pe vremuri. Asa ca noua mea deviza ar putea fi una de genul: "Cand timpul nu mai are rabdare cu tine, fotografiaza-l!" Suntem insa in tara in care frunza este brand, sloganul e profesiune de credinta, viata e un citat...Asa ca inchei, inainte ca timpul in sine sa ma auda si sa devina doar o suita de fotografii.

Atitudini

Spitalul este imperiul lui "nu". In noua cazuri din zece este despre ce nu se poate: nu scapi, nu sunt medicamente, nu ai voie asta, nu ai voie aia si, fireste, sa faci fotografii. Dar un fotograf care nu e spion, nu e fotograf, nu-i asa? Am patruns asadar pe teritoriul interzis al spitalului cu o compacta, un Samsung NV11 (veche de vreo 3 ani). Prima chestie: NIMENI nu face poze acolo, deci, daca faci, esti, bineinteles, un nenorocit de ziarist mogulofil venit sa demonstreze ceea ce n-ar fi banuit nimeni, altminteri: ca in spital nu e taman bine.Miza mea era insa cu mult mai marunta. Lasciate ogni speranza voi che entrate...sau poate...? Asteptand un miracol la portile iadului Luntrea lui Caron Cand instrumentele lui Dumnezeu nu arata ca in icoane... Viata

Starea interioara e cel mai sensibil obiectiv. Daca deschizi diafragma, viata iti surade, dar pierzi detaliile din spate si 99% din existanta ti se transforma in bokeh. Daca o inchizi, ai putea fi surprins de unele nuante gri sau chiar negre din spate care, pana sa faci asta, nu apareau. Trist e cand starii de spirit ii corespunde un "trebuie". La capatul de sus al lumii acesteia se afla, banuiesc, arta, sub toate formele ei, de la pictura la fotografie, de la literatura la muzica, de la teatru la sculptura, de la dans la cinematografie. Acolo sus, trebuie nu are nicio semnificatie, lacasul artelor e al unor demiurgi de cariera. La capatul de jos se afla, cred, moartea. Iar moartea este, prin excelenta conjugarea verbului "a trebui", fiindca singurul lucru pe care fiintele umane sunt datoare sa-l faca la un moment dat este acela ca trebuie sa moara. Cand esentialul s-a intalnit cu derizoriul si a pornit competitia dintre ele, a inceput sa se iteasca normalitatea. Me...

Fotografia e dupa o idee a domnului profesor Dinu Lazar, am incercat sa fac o fotografie cu suflet a unui subiect altminteri banal, un copac. Daca nu mi-a iesit, e vina mea, daca a iesit, meritele le au: Model: Un copac din Parcul Circului Nikon D300s Obiectiv 50 mm 1:4 G Timp:1/125s Diafragma: 5/6 ISO: 800 Balans de alb: Auto Masurare: centru Mod: Program si programele de editare Photoscape si Helicon Filter.

Nikon: D300S Obiectiv: 50mm 1,4 G Timp: 1/10s Diafragma: f1/6 ISO: 200 Balans de alb: Auto Masurare: centru evaluativ Mod Program Editata cu Photoscape, Gimp si Helicon Filter

Nikon D300s Obiectiv 50mm 1,4 G Mod P Editat Photoscape

Nikon D 300S Obiectiv: 50 mm 1:4 G Mod: M Flash: On Timp: 1/125s Diafragma: f1,4 Balans de alb:Auto Masurare: central Editat: Photoscape