Cand timpul nu are rabdare

Timpul e -in general vorbind- o afacere proasta. Se termina repede, iti scapa prin gaurile buzunarelor, se umple de praf si incep sa cada amintirile din el....E ca un cufar vechi, in care pui ceva si uiti de el, apoi redescoperi cu placere nimicurile din vechea lada.
Printre casa si spitale, in momentul cand timpul mai gaseste ceva rabdare pentru mine, fac fotografii. Cioburi de prezent. Tresariri de orgoliu ale realitatii. Nimicuri intr-o lada de pe vremuri.
Asa ca noua mea deviza ar putea fi una de genul: "Cand timpul nu mai are rabdare cu tine, fotografiaza-l!"
Suntem insa in tara in care frunza este brand, sloganul e profesiune de credinta, viata e un citat...Asa ca inchei, inainte ca timpul in sine sa ma auda si sa devina doar o suita de fotografii.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Imponderabil Erau primele zile ale verii și parcul era încă destul de gol. Acolo există un loc în care nu pătrunde ceea ce se numește în mod normal realitate, adică aia despre care se vorbește la știri sau despre care s-ar putea bârfi. Nu este o știri zborul unui bondar și e greu să bârfești o petală de trandafir prinsă într-o plasă de păianjen. Un gând: parcul e locul în care nimic nu e bătut în cuie. Nici măcar băncile. Nici măcar durerile de șale ale bătrânilor sau zâmbetele copiilor. Parcul, de fapt, este un emulator imperfect al unor păduri. Acum câteva secole, pe aici era pădure și, când vezi câte o groapă în asfalt, îți dai seama ce câmp ascundem, de fapt. Nu spun că e rău, nu sunt vreun antiprogresist care plânge după scorburi și peșteri.  În mijlocul acestui mic loc liniștit era ea. Întotdeauna există o ea. Arhetipală. Adică, pe scurt, coborâse acolo de undeva de prin imaginația mea. La drept vorbind, femeile arhetipale nu-s neapărat prințese, actrițe, modele sau cântărețe, do
Citiți mai multe

De ce fac fotografii?

Buna, Nu stiu daca vreodata voi fi un fotograf in adevaratul sens al cuvantului. Stiu doar ca, inainte sa descopar fotografia, lumea era gri, urata si murdara, suprapopulata de fiinte egoiste si fara vreun sens. Sarisera prea repede gardul dinspre gradina Raiului incoace....sau asa-ceva. De cand am descoperit -recent- fotografia ca pe o arta, fiecare detaliu al acestei lumi mi se pare extraordinar. Nu mai vad lucruri, ci lumini, umbre, unghiuri, iar locurile pe langa care treceam fara sa-mi pese sunt acum absolut minunate. E soare? Excelent! Ploua? Superb! Ninge? Extraordinar! Toate sunt oportunitati sa descopar lumea, asemeni unui copil care abia invata ce sunt obiectele din jurul lui folosindu-si toate simturile. Nu stiu daca vreodata voi fi un fotograf, in adevaratul sens al cuvantului. Dar, de cand am inceput sa ma ocup de asta, pur si simplu, am inteles doua lucruri. Primul dintre ele e acela ca, pana acum, ochii mei au fost aproape complet inchisi. Al doilea este ca toate cate me
Citiți mai multe