De ce fac fotografii?

Buna,

Nu stiu daca vreodata voi fi un fotograf in adevaratul sens al cuvantului. Stiu doar ca, inainte sa descopar fotografia, lumea era gri, urata si murdara, suprapopulata de fiinte egoiste si fara vreun sens. Sarisera prea repede gardul dinspre gradina Raiului incoace....sau asa-ceva.
De cand am descoperit -recent- fotografia ca pe o arta, fiecare detaliu al acestei lumi mi se pare extraordinar. Nu mai vad lucruri, ci lumini, umbre, unghiuri, iar locurile pe langa care treceam fara sa-mi pese sunt acum absolut minunate. E soare? Excelent! Ploua? Superb! Ninge? Extraordinar! Toate sunt oportunitati sa descopar lumea, asemeni unui copil care abia invata ce sunt obiectele din jurul lui folosindu-si toate simturile.
Nu stiu daca vreodata voi fi un fotograf, in adevaratul sens al cuvantului. Dar, de cand am inceput sa ma ocup de asta, pur si simplu, am inteles doua lucruri. Primul dintre ele e acela ca, pana acum, ochii mei au fost aproape complet inchisi. Al doilea este ca toate cate merita a fi subiectul unei fotografii, sunt frumoase.
De ce fac fotografii? Imi place sa fac asta. Dar nu doar atat. Am intuitia -deocamdata nu am nicio dovada- ca un fotograf adevarat stie sa aprinda lumina acestei lumi, asa cum ar aprinde un bec intr-o camera prost iluminata. Brusc...se vede.
Nu stiu daca vreodata voi fi un fotograf, in adevaratul sens al cuvantului. Numai timpul va spune asta. Stiu totusi ca nu mai exista banal. Nu mai exista imposibil. Nu mai exista inimaginabil. Nu mai sunt limite. Si astea le stiu inca dinainte de a fi devenit fotograf, pentru ca le-am inteles pipaind cu ochii fotografii care transmiteau exact aceste lucruri.
De ce fac fotografii? Nu stiu sigur. Habar n-am daca eu le fac pe ele sau daca nu cumva....