Autoportret psihologic
Imponderabil Erau primele zile ale verii și parcul era încă destul de gol. Acolo există un loc în care nu pătrunde ceea ce se numește în mod normal realitate, adică aia despre care se vorbește la știri sau despre care s-ar putea bârfi. Nu este o știri zborul unui bondar și e greu să bârfești o petală de trandafir prinsă într-o plasă de păianjen. Un gând: parcul e locul în care nimic nu e bătut în cuie. Nici măcar băncile. Nici măcar durerile de șale ale bătrânilor sau zâmbetele copiilor. Parcul, de fapt, este un emulator imperfect al unor păduri. Acum câteva secole, pe aici era pădure și, când vezi câte o groapă în asfalt, îți dai seama ce câmp ascundem, de fapt. Nu spun că e rău, nu sunt vreun antiprogresist care plânge după scorburi și peșteri. În mijlocul acestui mic loc liniștit era ea. Întotdeauna există o ea. Arhetipală. Adică, pe scurt, coborâse acolo de undeva de prin imaginația mea. La drept vorbind, femeile arhetipale nu-s neapărat prințese, actrițe, modele sau cântărețe, do
Excelenta fotografie, excelenta idee. Bravo Bogdan!!! Raluca Ioana Agasanu http://ralucaagasanu.blogspot.com. P.S. Daca ai fi fost actor, te-as fi aplaudat, dar asa, nu-mi ramane decat sa postez acest comentariu pe blog. Uraaaaaaaaaa!!!!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos!Oricum pustoaica mi se pare ca exprima mult mai mult din starile mele in anumite momente decat as putea eu s-o fac bagandu-mi obiectivul si -eventual-blitzul in ochi:)
RăspundețiȘtergereInca o data, multumesc frumos!
Razvan