Razvan Dragoi

Starea interioara e cel mai sensibil obiectiv. Daca deschizi diafragma, viata iti surade, dar pierzi detaliile din spate si 99% din existanta ti se transforma in bokeh. Daca o inchizi, ai putea fi surprins de unele nuante gri sau chiar negre din spate care, pana sa faci asta, nu apareau. Trist e cand starii de spirit ii corespunde un "trebuie". La capatul de sus al lumii acesteia se afla, banuiesc, arta, sub toate formele ei, de la pictura la fotografie, de la literatura la muzica, de la teatru la sculptura, de la dans la cinematografie. Acolo sus, trebuie nu are nicio semnificatie, lacasul artelor e al unor demiurgi de cariera. La capatul de jos se afla, cred, moartea. Iar moartea este, prin excelenta conjugarea verbului "a trebui", fiindca singurul lucru pe care fiintele umane sunt datoare sa-l faca la un moment dat este acela ca trebuie sa moara. Cand esentialul s-a intalnit cu derizoriul si a pornit competitia dintre ele, a inceput sa se iteasca normalitatea. Me

Fotografia e dupa o idee a domnului profesor Dinu Lazar, am incercat sa fac o fotografie cu suflet a unui subiect altminteri banal, un copac. Daca nu mi-a iesit, e vina mea, daca a iesit, meritele le au: Model: Un copac din Parcul Circului Nikon D300s Obiectiv 50 mm 1:4 G Timp:1/125s Diafragma: 5/6 ISO: 800 Balans de alb: Auto Masurare: centru Mod: Program si programele de editare Photoscape si Helicon Filter.

Nikon: D300S Obiectiv: 50mm 1,4 G Timp: 1/10s Diafragma: f1/6 ISO: 200 Balans de alb: Auto Masurare: centru evaluativ Mod Program Editata cu Photoscape, Gimp si Helicon Filter

Nikon D300s Obiectiv 50mm 1,4 G Mod P Editat Photoscape

Nikon D 300S Obiectiv: 50 mm 1:4 G Mod: M Flash: On Timp: 1/125s Diafragma: f1,4 Balans de alb:Auto Masurare: central Editat: Photoscape

The chances of anything coming from Mars are a million to one he said, The chances of anything coming from Mars are a million to one but still they come. (Jeff Wayne/ War of the Worlds)

Nenea cu multe brate, cum se cheama chestia aia de care se leaga aparatul foto? A, stai ca stiu: ham!

Am fost la primul meu botez in calitate de ucenic fotograf.Pe cand eram de partea cealalta a obiectivului, aveam o anume superioritate condescendenta pentru "pozari"...fac si ei un ban cinstit, parca maaaaare lucru e sa apesi pe un buton.Sigur, pe vremea aia pentru mine diafragma era un muschi, portretul se incadra fix in centru si era important sa se vada ce era in spate, cat mai mult, iar in histograma nu credeam mai tare decat in ghicitul in cafea (mint, nici nu stiu daca puteam pronunta histograma, cafea puteam spune la orice ora). Am fost insa la botez. Eu si Nikonul din dotare. Fusesem chemat de bunica vedetei, care, cand a auzit ca fac un curs de fotografie a dedus -culmea, corect!- ca as putea detine un aparat oarecum din domeniu. Curaj, 2 baterii incarcate, cardurile formatate, o compacta de back-up si o cruce mare facuta la intrarea in biserica erau armele mele,nu stiu fix in ce ordine. Am avut norocul sa reperez rapid un tanar fotograf adevarat, canonist, dar pt mi

Fotografie facuta pe cand eram cu mult mai batran si mai urat....

A fost odată în China o familie săracă. Strângându-şi toate resursele, părinţii au reuşit totuşi să-şi încredinţeze unicul fiu, în vârstă de numai câţiva anişori, unui maestru Shaolin să-l înveţe arta luptei. Maestrul l-a luat la el şi i-a arătat un cazan imens, de bronz. Cazanul era cu mult mai mare decât băieţelul. I-a dat un fel de ibric şi i-a spus: -Cam la un kilometru de aici este un râu. Ia apă cu ibricul ăsta, umple cazanul şi, când ai terminat, vino la mine. Învăţăcelul a muncit enorm până să umple cazanul cu ibricul, apoi s-a dus la mestru: -Am terminat! -Bun, acum intră în cazan şi, lovind-o cu palmele, împrăştie apa peste tot. Aşa a făcut. Vreme de 3 ani. În fiecare zi. Se ducea, umplea cazanul, apoi risipea apa atât de greu obţinută.Bietul băieţel plângea pe ascuns. Ceilalţi, prin curte, învăţau lovituri, gărzi, mişcări, într-un cuvânt învăţau să lupte. El ştia doar să umple şi să golească un cazan! După 3 ani, i s-a dat o permisie, să-şi vadă familia. Părinţii au făcut un

Din masina, pe ceaţă.

La sfatul domnului profesor Dinu Lazar, am achizitionat pt "copilul" meu, Nikon D300 s, un obiectiv nou, anume 50 mm 1:4 G. Multumesc din suflet pentru sfat! Nu-mi mai recunosc aparatul (in unele fotografii mai slabe calitativ, recunosc insa perfect proprietarul:)). Dar,intrucat o imagine face cat o mie de cuvinte, decat sa vorbesc despre obiectivul in cauza, sa-l vedem la lucru. Multumiri inca o data!

Amurg de toamna violet...

Tema grea!

Facuta in zona Vidraru cu Cybershot W290.

Buna, Nu stiu daca vreodata voi fi un fotograf in adevaratul sens al cuvantului. Stiu doar ca, inainte sa descopar fotografia, lumea era gri, urata si murdara, suprapopulata de fiinte egoiste si fara vreun sens. Sarisera prea repede gardul dinspre gradina Raiului incoace....sau asa-ceva. De cand am descoperit -recent- fotografia ca pe o arta, fiecare detaliu al acestei lumi mi se pare extraordinar. Nu mai vad lucruri, ci lumini, umbre, unghiuri, iar locurile pe langa care treceam fara sa-mi pese sunt acum absolut minunate. E soare? Excelent! Ploua? Superb! Ninge? Extraordinar! Toate sunt oportunitati sa descopar lumea, asemeni unui copil care abia invata ce sunt obiectele din jurul lui folosindu-si toate simturile. Nu stiu daca vreodata voi fi un fotograf, in adevaratul sens al cuvantului. Dar, de cand am inceput sa ma ocup de asta, pur si simplu, am inteles doua lucruri. Primul dintre ele e acela ca, pana acum, ochii mei au fost aproape complet inchisi. Al doilea este ca toate cate me